Ne-am obișnuit deja cu obiceiul Barcelonei de a scoate super fotbaliști pe bandă rulantă, de la vestita sa Academia. Ultimul nume care ar putea apărea în echipa lui Guardiola în sezonul următor este tânărul mijlocaș Thiago Alcantara. Acesta are evoluții impresionante la echipa de tineret și este atent monitorizat de colaboratorii lui Guardiola.
Tehnicianul echipei de pe Camp Nou i-a acordat deja o șansă în sezonul trecut, jucătorul de 19 ani debutând într-un meci cu Real Mallorca. Pe 20 februarie 2010 a și înscris primul său gol pentru echipa mare, după ce a intrat în locul lui Yaya Toure în minutul 76 al partidei cu Racing Santander.
Guardiola a continuat să-l urmărească, așteptând să se maturizeze, iar în acest sezon este de așteptat să-l vedem mai des la prima echipă. Șefii de pe Nou Camp sunt conștienți de potențialul tânărului mijlocaș și i-au propus un nou angajament, care se întinde pe cinci sezoane. Thiago este urmărit de mai multe echipe din Premier League, dar catalanii nu vor să mai facă aceeași greșeală ca în cazul lui Fabregas, care a fost prea ușor lăsat să plece, iar acum costă o avere.
Câteva lucruri despre Thiago Mijlocașul în vârstă de 19 ani s-a născut pe 11 aprilie 1991, la Bari, în Italia. Provine dintr-o familie de sportivii, tatăl său fiind celebrul mijlocaș brazilian, Mazinho, câștigător al Cupei Mondiale din 1994 cu naționala țării sale, în timp ce mama sa, Valeria Alcantara, a fost voleibalistă. Mai are un frate mai mic, Rafael Alcantara do Nascimiento, care își face junioratul tot la Academia de Fotbal a Barcelonei.
A făcut primii pași în fotbal la Flamengo, în anul 1995, iar în 1996 a plecat la Ureca, unde a stat până în 2004, când a ajuns la Barcelona. A trecut pe la toate naționalele de tineret ale Spaniei, în 2008 devenind Campion European cu selecționata U17. Are două apariții în prima echipă a Barcelonei, înscriind un gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER